CONCERTE

Scrise original pentru pian în 1915, cele șase dansuri populare care alcătuiesc suita lui Béla Bartók intitulată „Dansuri Populare Românești” (anume „Joc cu bâta”, „Brâul”, „Pe loc”, “Buciumeana”, „Poargă românească” și „Mărunțel”), au la bază melodii culese de compozitor între 1909 și 1914 în Transilvania, pe parcursul peregrinărilor sale în care a înregistrat și transcris melodii din folclorul poporului român. Scrise după un hiatus de aproape doi ani, cauzat de o stare de depresie datorată începerii Primului Război Mondial, această suită poate fi considerată un răspuns prin muzică venit în vremuri tulburi, o reamintire că de cele mai multe ori soluțiile le putem găsi în originile noastre.

Lucrarea tinerei compozitoare Oana Vardianu intitulată „Genesis” a fost scrisă pentru Apelul de lucrări „Call for scores” lansat de Romanian Chamber Orchestra în 2021. Opusul are ca scop principal explorarea originilor muzicale, reprezentate de teme stilistic tradiționale tratate în viziune conceptuală proprie. Elemente precum sintaxa omofonă, predominantă în limbajul muzical tradițional, și metrul compus eterogen oscilant, sunt însoțite de pasaje atonale, seriale, politonale, formând astfel o comunicare permanentă între trecut și prezent. Lucrarea poartă subtitlul „Rondo pentru orchestră de cameră” datorită formei acesteia, în același timp fiind ușor fluctuantă și atipică. Astfel, refrenul apare în diferite ipostaze, prin modificarea centrului modal, a metrului, a caracterului, finalul prezentând varianta inițială, de această dată mult mai convingătoare, sugerând devotamentul pe care oamenii, printre care și compozitorii George Enescu și Béla Bartók, îl pot dărui muzicii tradiționale. Mai mult decât atât, cupletele sunt complementare față de refrene prin diversitatea pe care o introduc în discursul muzical.

Compuse în 1902 și 1903, „Intermezzi” op. 12 de George Enescu sunt două piese scurte dedicate prințesei Elena Bibescu, pianistă și susținătoare importantă a lui Enescu la Paris. Din punct de vedere temporal au fost scrise în imediata vecinătate a celebrelor Rapsodii Române (1901) şi a Suitei nr. 1 pentru orchestră (1902). Fiind piese reflexive, pe parcursul lor compozitorul creează o atmosferă intimă, camerală, în care inflexiunile modale prezente,

îmbinate cu sonorităţi pre impresioniste și cu un limbaj cromatic puternic, potențează o stare de nesiguranță și oferă publicului un cadru meditativ.

„Panicandemica” pentru orchestră de cameră, scrisă de Alin Constantin Chelărescu Apelul de lucrări „Call for scores” lansat de Romanian Chamber Orchestra în 2021, pune la încercare condiția umană prin prisma unei călătorii cu mai multe destinații neașteptate. Tema călătoriei reprezintă vremurile pandemice care l-au aruncat pe om în fața unor provocări imprevizibile. Teama, frica și o continuă ,,stare de alertă” sunt resimțite încă de la începutul lucrării, fiind sentimente ce vor stăpâni firea umană până la prima destinație. Apariția surprinzătoare a unei doine creează un sentiment de liniște care va rămâne instaurat o bună perioadă de timp, însă următoarea destinație îl surprinde din nou pe om, care este pus în fața unor greșeli repetate care îl împiedică să evadeze din spațiul incert, sonorități tratate printr-o temă a unui „joc” ce se repetă sub diferite timbralități. Cel mai profund și apăsător moment de pe parcursul lucrării îl reprezintă melodia unui „bocet” care apare ca un omagiuadus victimelor acestei călătorii pandemice. Toate aceste destinații vor continua să-l surprindă pe om, punându-l în fața unor situații limită însoțite de ecouri ale  unor amintiri deja petrecute care vor reveni sub o formă sau alta pe parcursul întregii călătorii.

Călătoria noastră se încheie cu Simfonia nr. 40 de W. A. Mozart, lucrare în care compozitorul oscilează între întuneric și lumină, tragism și bucurie, această simfonie fiind considerată de muzicologul german Alfred Einstein drept un adevărat „apel la eternitate”. Această viziune ne amintește de faptul că oricât de dificilă se dovedește a fi o perioadă, aceasta poate constitui un moment de reflecție și de renaștere, lucru care poate fi observat în permanență atât în artă, cât și în natură, locuri în care nimic nu moare, totul se transformă.