Dorin Ciolacu s-a născut în orașul Edineț din Republica Moldova, unde a copilărit timp de 4 ani. Ulterior, împreună cu familia, s-au mutat la Chișinău. Aici și-a petrecut o mare parte a copilăriei și adolescenței, unde a învățat să cânte la vioară și a beneficiat de o educație muzicală de calitate la Liceul Republican de Muzică “Ciprian Porumbescu” până la absolvirea ciclului gimnazial.

Începând cu clasa a X-a, este elev al Colegiului de Muzică “Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca, la clasa profesoarei Diana Poptean. Cu ajutorul acesteia, și-a dezvoltat aptitudinile violonistice. A participat de-a lungul anilor la diverse proiecte, precum Orchestra Junior și proiectul de muzică de cameră Erasmus+ Charms, desfășurat la Budapesta și Cluj-Napoca.

În anul 2022, Dorin a fost bursier al Sonoro Interferențe, iar în prezent este membru al orchestrei Sinfonietta și al Orchestrei Române de Tineret. Pe plan individual, a participat la mai multe concursuri, printre care se numără: Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală 2023 (Premiul II), Concursul Național de Muzică “ArtsOn” 2022 (Premiul III), Concursul Național de Interpretare “Șansă Egală” (Premiul de excelență) și International Piano and Violin Performance Contest 2021 (Premiul I).

De asemenea, a avut onoarea de a participa în ultimul an la cursuri de măiestrie susținute de Conf. Univ. Dr. Ladislau Csendes, Conf. Univ. Dr. Melinda Beres, Rafael Butaru, Stefan Tarara și Roman Kim