Ioan Radu Greluș este un clarinetist român promițător.
El a participat la numeroase competiții naționale și internaționale, precum Concursul Internațional de Clarinet Cluj (Premiul al III-lea și Premiul Special, 2015), Concursul Lions Club (Premiul I, Timișoara, România, 2015), Concursul Internațional de Clarinet Thomas Kutti (Premiul al III-lea, Augsburg, Germania, 2015), Concursul “Drumul Spre Celebritate” (Premiul I, 2011, București), Concursul Internațional de Clarinet Saverio Mercadante (Premiul al II-lea și Premiul Special, 2011, Bari, Italia), Concursul de Clarinet și Saxofon (Premiul I, Iași, România, 2013) și Concursul Migros Kulturprozent (Premiul I, Zurich, Elveția, 2018).
Ca solist, a interpretat alături de orchestre din România și Elveția, amintindu-se de Orchestra Filarmonică Transilvania din Cluj, Orchestra Filarmonică Sibiu, Orchestra de Cameră a Academiei Basel, Orchestra de Cameră Radio București, etc.
Ca muzician de cameră, a participat la numeroase proiecte și festivaluri, amintindu-se de Festivalul de Muzică de Cameră Basel și Festivalul de Muzică de Cameră Sonoro din București, Diagonal Ensemble și Festivalul de Muzică Contemporană, Basel, etc.
Din 2019, el este clarinetist co-principal al Orchestrei de Cameră Radio București.
Este membru activ al Orchestrei de Tineret din România și al Orchestrei Naționale Simfonice din România sub conducerea dirijorului Cristian Mandeal. A fost frecvent invitat să cânte în numeroase orchestre și ansambluri de muzică de cameră, precum Orchestra Tinerilor din Elveția (SJSO), Neues Orchester Basel, Orchestra Națională de Radio București, Musikkollegium Basel, Orchestra de Cameră Română sub conducerea lui Cristian Măcelaru, Royal Concertgebouw Amsterdam Orchestra Young Project, etc.
A participat frecvent la cursuri de măiestrie în clarinet și muzică de cameră cu muzicieni apreciați precum Francois Benda, Karl Leister, Reto Bieri, Chris Richards, Emil Vișenescu, Paolo Beltramini, Arno Pieters, etc.